#Atelierul de revitalizare a patrimoniului etnografic imaterial – "Jocul"

ATELIERUL "JOCUL" are drept scop conservarea, revitalizarea și promovarea tradiției jocului popular specific zonei etnografice Brăila precum și al altor zone de interes etnografic. Atelierul se desfășoară în Sala Pro Arte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila şi, deşi şi-a început primii ani de existenţă doar cu o grupă de tineri (elevi, studenți, cadre didactice, instructori de formații din municipiul şi judeţul Brăila care activau în cadrul instituțiilor de învăţământ sau aşezăminte culturale), a reușit, astăzi, să atingă un număr impresionant de participanți; se mândrește cu 4 grupe, pe diferite grade de dificultate, de la începători până la grupe speciale de avansați, copii și seniori, îndrumați de specialiști în domeniu, pentru care dansul popular este un mod de viață, un mod frumos de a trăi, de a cunoaște oameni, trecutul, tradiția, un mod de a te bucura de viață, de a-ți exprima atitudinea.

Dansatorii au fost instruiți încă de la început de către maestrul coregraf Gheorghe Mihalache, de la care au învăţat, în special jocurile populare din zona Brăilei. Începând cu anul 2020, coregraful Atelierului este Titica Ioniţă. 
La sfârşitul fiecărui an de studiu din cadrul Atelierului participanții au învăţat jocuri din alte zone folclorice ale ţării de la maeştrii coregrafi Marin Barbu şi Ştefan Coman.

Dansurile prezentate în spectacole sunt specifice Munteniei, în special Zonei Brăila, dar formaţia prezintă și suite de dansuri din Dobrogea, Oltenia și Moldova. Repertoriul este unul foarte bogat, având paşi şi dansuri culese din diferite zone ale ţării: hora, sârba, geampara, şchioapa, ciuleandra, ghimpe, coragheasca, bătuta moldovenească, învârtita etc., în funcţie de tipul grupei de participanți.


#Galerie foto

532939700_770791598667213_6233378475580026087_n
14 august 2025
Festivalul concurs naţional "Ioan Dalles" Bucşani, Dâmboviţa
Galerie foto
509994781_729228089490231_888216015744729932_n
25 mai 2025
Festivalul judeţean de folclor "Joc şi cânt în satul meu", ed. a II-a, Măxineni, Brăila
Galerie foto
489928976_679750334438007_3863221220052371084_n
13 aprilie 2025
Festivalul interjudeţean de folclor "Florii", ed. a XX-a, Mircea Vodă, Brăila
Galerie foto
IMG-20250408-WA0034
8 aprilie 2025

Înregistrare Naţional TV

Galerie foto
475582780_632507095828998_897553604118602040_n
8 februarie 2025

Festivalul concurs interjudeţean "Euro Dance", ed. a X-a, Brăneşti, Ilfov

Galerie foto
Scroll to Top